Dacă faci o plimbare în aer liber sau pur şi simplu stai în curte sau pe balcon, îţi dai seama după miros că vine toamna. Soarele, parcul, frunzele - toate miros a toamnă. Vântul e mai rece, seara şi dimineaţa e răcoare. Doar noi rămânem aceiaşi - poate mai înţelepţi, mai chibzuiţi ...
Dar nu numai aceste lucruri îmi amintesc mie ca a venit toamna. Sunt amintiri care stau frumos răftuite în camaruţa de amintiri a inimi.
Stând cu mâinile prinse de paharul cald cu ceai, îmi trag ușor mânecile până rămân afară doar vârfurile degetelor învăluite de aburi subțiri care se pierd în răcoarea de seară. Vântul suflă ușor frunzele de pe alee, iar eu continui să merg agale prin lumina caldă a felinarelor de culoare portocalie. Pe aici am trecut de sute de ori, dar nu cunosc oamenii locului dar știu culoarea fiecărui copac, numărul treptelor de la fiecare ieșire și-al stratului de vopsea dat pe balustradele din fier forjat. Am memorat fiecare detaliu în mii de fotografii mentale, o parte din viața mea e legată de trecerea anotimpurilor peste bucata asta de oraș vechi.
E toamnă și deja miroase frigul a fum amestecat în aburi de castane. Dau cu mâna frunzele căzute pe banca așezată sub felinar, apoi mă cufund măcar jumătate de oră în lectură. În timp ce iau o pauză si privesc la mănunchiul de raze portocalii care luminează coroana castanului, vântul sufla ușor și cu un pocnet înfundat câteva castane se rostogolesc pe aleea parcului. Mă duc să le ridic, pentru că întotdeauna primele castane pe care le găsești trebuie să le iei pentru că îţi aduc noroc.
Sunt doar eu și paharul cu ceai, cele două castane și cartea uitată deschisă pe bancă. Sunt doar eu si paharul și viaţa și ploaia măruntă care a început să mangaie frunzele plecate sub atingerile ei dulci. Plouă ... Sunt stropi mărunţi și fini ca cei ce ramân dupa spargerea unui balon de săpun și se descompun in culori si amintiri și crâmpeie de viată . De-o dată îmi amintesc:
"Afară plouă ca și toamna și-i urât
Mă uit pe geam ca după tine, și atât."
Îndepărtez gândul cu mâna ca și cum aș alunga un ţânţar ce îmi bâzaie la ureche ... Pleacă gând ...
Revin cu gândul la ploaie ... Uneori iubesc ploaia! Aș vrea să o prind, să o ating așa cum numai ea m-a invăţat. Vreau să-i simt gustul. Ridic paharul cu ceai spre ea și privesc cum își lasă stropii să îl umple numai pentru mine. A lăsat un strop chiar pe marginea ceștii… Mă infioară gândul atingerii ei.
"Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând,
În mine nu mai este niciun gând."
.... mă concentrez pe stropul de ploaie. Îmi apropii ușor buzele, abia o ating și-o las să-mi intre în fiecare celulă ca un sărut umed ..Şi sărutul ei este dulce iar ceaiul este rece și eu sunt un amalgam de trăiri, sentimente și dorinţe. Sunt iubire si tristeţe. Sunt prezent si trecut si viitor. Sunt eu si este el. Stropul de ploaie...
"Vreau să citesc și-mi cad din mână cărțile;
Mă împresoară chipul tău din toate părțile."
Deodată tresar! Îmi ridic cartea care începuse să se ude, caut umbrela prin geanta plină de prea multe nimicuri și o iau la fugă pe aleea pustie ... Mai am tot timpul să mai prind un ecler cu frișcă pe care să-l savurez mai târziu pe pervazul dormitorului, uitându-mă cum ploaia plânge pe geam.
"Rămân uitându-mă pe geam ca după tine,
Și tot aștept pe cineva de nu mai vine."
Este deja noapte, dar mai trag puțin de mânecile bluzei și mă încălzesc cu ideea că tranvaiul va opri imediat în staţie. E toamnă și îmi este dor de a afla aceleași lucruri dar mereu altfel, poate din cauza ploii și a culorilor arămii și ale echinocţiului de toamnă care ne anuntă ca ziua este egală cu noaptea dar că noaptea de data asta va birui ... va fi mai lungă decât ziua!.
Am scris aceasta postare inspirata de poezia lui Demostene Botez - Nostalgie
Unele dintre imagini sunt de pe Pinterest.
Dar nu numai aceste lucruri îmi amintesc mie ca a venit toamna. Sunt amintiri care stau frumos răftuite în camaruţa de amintiri a inimi.
E toamnă și deja miroase frigul a fum amestecat în aburi de castane. Dau cu mâna frunzele căzute pe banca așezată sub felinar, apoi mă cufund măcar jumătate de oră în lectură. În timp ce iau o pauză si privesc la mănunchiul de raze portocalii care luminează coroana castanului, vântul sufla ușor și cu un pocnet înfundat câteva castane se rostogolesc pe aleea parcului. Mă duc să le ridic, pentru că întotdeauna primele castane pe care le găsești trebuie să le iei pentru că îţi aduc noroc.
"Afară plouă ca și toamna și-i urât
Mă uit pe geam ca după tine, și atât."
Revin cu gândul la ploaie ... Uneori iubesc ploaia! Aș vrea să o prind, să o ating așa cum numai ea m-a invăţat. Vreau să-i simt gustul. Ridic paharul cu ceai spre ea și privesc cum își lasă stropii să îl umple numai pentru mine. A lăsat un strop chiar pe marginea ceștii… Mă infioară gândul atingerii ei.
"Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând,
În mine nu mai este niciun gând."
.... mă concentrez pe stropul de ploaie. Îmi apropii ușor buzele, abia o ating și-o las să-mi intre în fiecare celulă ca un sărut umed ..Şi sărutul ei este dulce iar ceaiul este rece și eu sunt un amalgam de trăiri, sentimente și dorinţe. Sunt iubire si tristeţe. Sunt prezent si trecut si viitor. Sunt eu si este el. Stropul de ploaie...
"Vreau să citesc și-mi cad din mână cărțile;
Mă împresoară chipul tău din toate părțile."
"Rămân uitându-mă pe geam ca după tine,
Și tot aștept pe cineva de nu mai vine."
Este deja noapte, dar mai trag puțin de mânecile bluzei și mă încălzesc cu ideea că tranvaiul va opri imediat în staţie. E toamnă și îmi este dor de a afla aceleași lucruri dar mereu altfel, poate din cauza ploii și a culorilor arămii și ale echinocţiului de toamnă care ne anuntă ca ziua este egală cu noaptea dar că noaptea de data asta va birui ... va fi mai lungă decât ziua!.
Am scris aceasta postare inspirata de poezia lui Demostene Botez - Nostalgie
Unele dintre imagini sunt de pe Pinterest.
Vă mai amintiți?
º•¤.¸¯`°º•¤.¸¯`°º•¤.¸ (¯`♥´¯) ¸.¤•º°´¯¸.¤•º°´¯¸.¤•º°´¯
.¤•º°´¯¸.¤•º°´¯♥♥♥Happy Weekend♥♥♥¯`°º•¤.¸¯`°º•¤.
