Friday, 22 September 2017

S-a întamplat într-o seară de toamnă

Dacă faci o plimbare în aer liber sau pur şi simplu stai în curte sau pe balcon, îţi dai seama după miros că vine toamna. Soarele, parcul, frunzele - toate miros a toamnă. Vântul e mai rece, seara şi dimineaţa e răcoare. Doar noi rămânem aceiaşi - poate mai înţelepţi, mai chibzuiţi ...
Dar nu numai aceste lucruri îmi amintesc mie ca a venit toamna. Sunt amintiri care stau frumos răftuite în camaruţa de amintiri a inimi.

 
Stând cu mâinile prinse de paharul cald cu ceai, îmi trag ușor mânecile până rămân afară doar vârfurile degetelor învăluite de aburi subțiri care se pierd în răcoarea de seară. Vântul suflă ușor frunzele de pe alee, iar eu continui să merg agale prin lumina caldă a felinarelor de culoare portocalie. Pe aici am trecut de sute de ori, dar nu cunosc oamenii locului dar știu culoarea fiecărui copac, numărul treptelor de la fiecare ieșire și-al stratului de vopsea dat pe balustradele din fier forjat. Am memorat fiecare detaliu în mii de fotografii mentale, o parte din viața mea e legată de trecerea anotimpurilor peste bucata asta de oraș vechi.
E toamnă și deja miroase frigul a fum amestecat în aburi de castane. Dau cu mâna frunzele căzute pe banca așezată sub felinar, apoi mă cufund măcar jumătate de oră în lectură. În timp ce iau o pauză si privesc la mănunchiul de raze portocalii care luminează coroana castanului, vântul sufla ușor și cu un pocnet înfundat câteva castane se rostogolesc pe aleea parcului. Mă duc să le ridic, pentru că întotdeauna primele castane pe care le găsești trebuie să le iei pentru că îţi aduc noroc.

 
Sunt doar eu și paharul cu ceai, cele două castane și cartea uitată deschisă pe bancă. Sunt doar eu si paharul și viaţa și ploaia măruntă care a început să mangaie frunzele plecate sub atingerile ei dulci. Plouă ... Sunt stropi mărunţi și fini ca cei ce ramân dupa spargerea unui balon de săpun și se descompun in culori si amintiri și crâmpeie de viată . De-o dată îmi amintesc:

"Afară plouă ca și toamna și-i urât
Mă uit pe geam ca după tine, și atât."
 
Îndepărtez gândul cu mâna ca și cum aș alunga un ţânţar ce îmi bâzaie la ureche ... Pleacă gând ...
Revin cu gândul la ploaie ... Uneori iubesc ploaia! Aș vrea să o prind, să o ating așa cum numai ea m-a invăţat. Vreau să-i simt gustul. Ridic paharul cu ceai spre ea și privesc cum își lasă stropii să îl umple numai pentru mine. A lăsat un strop chiar pe marginea ceștii… Mă infioară gândul atingerii ei.

"Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând,
În mine nu mai este niciun gând."

.... mă concentrez pe stropul de ploaie. Îmi apropii ușor buzele, abia o ating și-o las să-mi intre în fiecare celulă ca un sărut umed ..Şi sărutul ei este dulce iar ceaiul este rece și eu sunt un amalgam de trăiri, sentimente și dorinţe. Sunt iubire si tristeţe. Sunt prezent si trecut si viitor. Sunt eu si este el.  Stropul de ploaie...

"Vreau să citesc și-mi cad din mână cărțile;
Mă împresoară chipul tău din toate părțile."

 
Deodată tresar! Îmi ridic cartea care începuse să se ude, caut umbrela prin geanta plină de prea multe nimicuri și o iau la fugă pe aleea pustie ... Mai am tot timpul să mai prind un ecler cu frișcă pe care să-l savurez mai târziu pe pervazul dormitorului, uitându-mă cum ploaia plânge pe geam.

"Rămân uitându-mă pe geam ca după tine,
Și tot aștept pe cineva de nu mai vine."

Este deja noapte, dar mai trag puțin de mânecile bluzei și mă încălzesc cu ideea că tranvaiul va opri imediat în staţie. E toamnă și îmi este dor de a afla aceleași lucruri dar mereu altfel, poate din cauza ploii și a culorilor arămii și ale echinocţiului de toamnă care ne anuntă ca ziua este egală cu noaptea dar că noaptea de data asta va birui ... va fi mai lungă decât ziua!.

Am scris aceasta postare inspirata de poezia lui Demostene Botez - Nostalgie 
Unele dintre imagini sunt de pe Pinterest.

Vă mai amintiți?
 
 
 
º•¤.¸¯`°º•¤.¸¯`°º•¤.¸ (¯`♥´¯) ¸.¤•º°´¯¸.¤•º°´¯¸.¤•º°´¯

.¤•º°´¯¸.¤•º°´¯♥♥♥Happy Weekend♥♥♥¯`°º•¤.¸¯`°º•¤.

 

Wednesday, 20 September 2017

Amsterdam - Old Town (MFC12)

Orașul vechi, Binnenstad, este inima orașului Amsterdam. Granițele spre Binnenstad sunt canalul Singelgracht din sud, est și vest, lacul IJ și portul Ooosterdok din nord. Aici se află vechile clădiri de pe canal, precum și toate celebrele piețe și stația de tren centrală.
 

 
Damrak
 
Damrak este o stradă aglomerată și parțial umplută de canal care merge de la stația centrală până la Piața Dam. Are numeroase restaurante, cazinouri și faimoasa casă de bursă. Multe excursii pe canal se organizeză de aici.







 
Muntplein

Piața Mintului este de fapt un pod, cel mai larg pod din Amsterdam. Aici se traversează canalul Singel și râul Amstel, precum și multe linii de tramvai. De asemenea, este intersecția ocupată de 6 străzi, inclusiv Kalverstraat și Rokin. Este numit după faimosul turn de monetărie care se află în piață.
 






 

Vedere de pe vaporași.
 
 
Postare înscrisa la Miercurea fara cuvinte!

 
 

Monday, 18 September 2017

Lemn de foc - Citate favorite (27)

 🍁
Si va veni o vreme, cand toate se vor spune
Si ce-i banalitate, va deveni minune,
Si va urca iubirea la rangul ei cel mare
Si am sa vin la tine, sa cad de pe picioare.
🍁
Si ca sa-mi fie bine, eu cred ca e mai lesne,
Sa fiu copac in lume, sa port pamant pe glezne
Si inca de cu toamna, de toamna ce-o sa vina
Sa pot intra sub iarba, sa capat radacina...
🍁
Si cand se lasa noaptea pe noi ca o arsura
Cu florile nebune, sa te sarut pe gura...
Tu insuti ma vei pune pe foc, cum se cuvine
Dar cand voi arde-n soba, voi fi din nou cu tine.
🍁
Si n-ai sa stii probabil, prin crivatul de sange,
De ce se uita focul in ochii tai..si plange...
 
 
Astazi mi-am gasit inspiratie în aceasta minunata poezie a lui Adran Paunescu. Sper sa va faca placer sa o cititi! Ceea ce este scris cu litere groase, este partea preferata de mine!
 🍁
Pentru mai multa inspiratie pentru ziua de luni, mergeti va rog pe blogul Zinei.
 
 
 

Friday, 15 September 2017

Culorile Toamnei

 
În toamna vieţi, scumpă doamnă,
Şi părul ia... culori de toamnă...
 
 

Thursday, 14 September 2017

Pe tocuri ...

Nu știu cine a inventat tocurile, dar toate femeile îi sunt recunoscătoare." (Marilyn Monroe)

Am avut (și mai am!) o mare pasiune: PANTOFII. 👠👡
 Pasiunile mele, textilistice sau modelistice sau cosmetistice sau alte ... istice, au fost mai mici, dar pantofii... erau pe primul loc! Desigur că trebuie să te asortezi atunci când te încalţi cu tocuri pentru că la o ţinută sport nu merg pantofii stiletto, dar eu renunţam usor la ţinuta sport (si implicit si la sport!) de dragul pantofilor... dar să revenim la subiect! 😅

Astazi din cate am înteles eu de pe unele bloguri, este Ziua Natională a Femeilor pe Tocuri! Vai ce-mi place cum sună și parcă simt feminitatea vibrând! Evenimentul va fi sărbatorit la București în Piata Romană (între cele doua iesiri de la metrou) începând cu ora 12:30. Vă daţi seama că regret enorm că nu sunt si eu acolo, dar ...

Trebuie să recunoastem că tocurile sunt o invenţie minunată! Aduc femeilor care le poartă un plus de eleganță și rafinament. Dar cum au apărut tocurile?! Cine le-a purtat prima dată?
Sa începem cu Egiptul Antic, pentru că acolo au fost mentionaţi prima dată pantofii cu toc. Erau purtaţi si de femei si de bărbaţi dar numai în timpul ceremoniilor. In Roma antică, pantofi cu toc erau ca un fel de pedeapsă, ei fiind purtaţi doar de femeile cu o reputație proastă, tocul la pantofi fiind singurul accesoriu care le deosebea de celelalte femei.
Apoi tocul a devenit un accesoriu pe care-l purtau călăreții persani. Atunci când se ridicau în scările şeii, tocurile îi ajutau să îşi menţină echilibrul în timp ce trăgeau cu arcul. Mai recent și cowboy-ii americani folosesc pentru călărie celebrele cizme cu toc, inventate în secolul al XIX-lea și folosite și astazi.




 
Moda persană a tocurilor a fost preluată apoi de aristocraţii și de burghezii Europei, permiţându-le bărbaților să-și etaleze nivelul social și conferindu-le o atitudine virilă. (cred ca asta credeau , ei!) :))

Se pare că prin 1400, în Turcia au apărut așa-numitele chopines care au avut o mare popularitate până prin secolul al XVII-lea. Acești pantofi cu platformă au început să fie utilizați de aristocratele europene pentru a le ajuta să nu-și murdărească rochiile când mergeau pe străzile nu prea curate ale orașelor. Înălţimea platformelor pe care se cocoţau veneţienele variau, putând să ajungă până la 24 cm, aşa încât nu e de mirare că aveau nevoie de asistenţi ca să le ajute să se încalţe. Ceea ce e de mirare, este faptul că nu cădeau în nas la fiecare pas.
Se speculează ideea că concubinele chineze și cadânele din Turcia, erau obligate să poarte platforme foarte înalte pentru a nu putea fugii

 
La mijlocul secolului al XVI-lea, Caterina de Medici, scundă de înălțime și cu o conformație a trupului care nu se încadra în standardele de frumusețe ale vremii, a purtat la nunta ei cu Henri de Valois o pereche de platforme de 5 cm ca să pară mai înaltă. Doamnele de la curtea franceză i-au urmat de îndată exemplul și au început și ele să poarte tocuri.
Tocul îşi face din nou apariţia la curtea Regelui-Soare, Ludovic al XIV-lea, unde atât îmbrăcămintea cât și pantofii pe care-i purtau nobilii erau foarte înzorzonaţi. Regele Soare iubea luxul și era destul de scund (1,63 metri) așa încât pantofii săi aveau tocuri de 10 centimetri. Pe pantofi erau pictate scene de luptă, iar tocurile aveau mereu culoarea roşie.
Tocul a devenit astfel un simbol al statului social, iar tocul vopsit în roşu era strict numai pentru clasele aristocraţilor.
 
Le era interzis oamenilor de rând să se încalţe cu pantofi cu toc roşu, iar cei care încălcau acest ordin riscau decapitarea. Poate de aici s-a inspirat Christian Louboutin când a inventat celebra talpă roșie la pantofii lui.
Moda franceză a pantofilor ajunge și în Anglia, unde Regele Carol al II-lea, chiar dacă era mai înalt (1,85 metri) în tabloul făcut cu ocazia încoronării sale (1661) apare cu o pereche de pantofi roşii cu tocuri enorme.
Până pe la sfârșitul secolului XVII pantofii unisex erau foarte la modă, iar apoi bărbații au început să poarte un toc mai solid, pătrat și mai mic, iar tocul femeilor a început să fie mai subțire și mai înalt.
În 1740 moda tocurilor la bărbaţi dispăruse total din garderoba masculină. Femeile au continuat o vreme să poarte tocuri, dar în 1791, în timpul Revoluției Franceze, le-a fost interzisă purtarea pantofilor cu toc pentru că aceștia erau asociați cu opulența specifică epocii imperialiste. Cu toate acestea se pare că Maria Antoaneta a sfidat această lege, pentru că în 1793 în drumul său spre eșafod, a purtat pantofi cu tocul de 5 centimetri.
Pantofii cu toc au revenit în modă la mijlocul secolului al XIX-lea iar după un secol, au fost creați pantofii stiletto, al căror toc era inspirat de celebrul pumnal italian cu lamă fină.

 
Mișcarea feministă din perioada anilor 1970 nu încuraja purtarea pantofilor cu toc. Se considera că o femeie pe tocuri nu putea să fugă suficient de repede astfel încât nu se putea apăra de un eventual atac masculin. Pe vremea aceea, tocurile erau asociate mai degrabă cu femeile catalogate drept "ușoare". Eu nu îmi amintesc ca mama mea să nu fii purtat pantofi cu toc în acea perioadă, de când o stiu a avut tocuri la pantofi, iar eu am primit dragostea pentru pantofii cu toc o dată cu linguriţa de piure de fructe!

 
Când am purtat eu prima oară pantofi cu toc ? Cred că, exact ca orice fetiţă, în joaca ei "împrumutam" pantofii mamei.

 
Daca mai port pantofi cu toc? Desigur! Tocul de 10-12 cm nu a dispărut din garderoba mea, numai că acum îi port la ocazii festive, pentru că în viata de zi cu zi, prefer altfel de tocuri! 😅
Mai ales pe bicicletă!  🚲 Cred ca am ajuns la varsta cand fac invers! Prefer sportul în locul tocurilor! 😅
Asa că astăzi lăsati balerinii acasă! O rochta sau o fusta creion si ceva tocuri, ar întregi  ţinuta pentru că este ziua noastră ... "a celor pe tocuri"!   👠👡😍😍😘😘

 

Monday, 11 September 2017

Prima zi de liceu ...(Citate favorite 26)

 
...se apropia cu paşi repezi şi inima-mi bătea de parcă vroia să-mi spargă pieptul. Începea o nouă etapă a vieţii mele! Eram hotarata sa fac din ea, cea mai frumoasă, cea mai secretă, cea mai aşteptată, cea mai tumultoasă, cea mai iubită perioadă a vieţii mele. Abia aşteptam să încep călătoria prin „cimitirul tinereţii mele" (cum îi zicea Bacovia), să simt totul amplificat şi să-mi definesc personalitatea, să leg prietenii care vor dura pe viaţă. Am sperat să fie exact cum auzeam la toată lumea: „anii de liceu vor fi cei mai frumoşi ani din viaţă". Abia aşteptam nebuniile pe seama cărora vom râde neîncetat peste ani când o să ne revedem, emoţiile pe care le simţim cu toţii la orice lucrare cu copiuţa ascunsă în fel şi chip sau emoţia primului 2, luat ca şi premiu după o repriză rapidă de copiat la fizică atunci cand ne-a prins proful, râsetele din ultima bancă care sfârşeau de obicei într-un duet mut spre deliciul profesorilor acrii. Eram curioasă cum vor fii fetele, având în vedere că eram 28 în clasa mea, şi doar 10 fete iar restul băieţi. De obicei fetele din primul an sunt „invizibile" (desigur ca eu vorbesc acum de vremea lui Matusalem, cand fetele se „înroseau" şi cand răspundeau la strigatul catalogului!)! Poate din cauza emoţiilor, poate din cauza noii uniforme... Îmi doream sa port acea uniformă de liceu. Aveam impresia că îmi dă „prestanţă" mă făcea mai interesantă si poate mai matură! Singurul lucru care nu-mi plăcea, era bentiţa aceea incomodă pe care eram obligate să o purtăm. Nu-i înţelegeam rostul şi nu îl înteleg nici acum! Eram aşa de nerăbdătoare să simt fiorul primei zile de liceu încât visam cu ochii deschişi cum mi-aş dori să fie, cum vor fi profesorii cum ... Trebuie să recunosc că începând chiar din prima zi "am încalcat regulamentul", pentru că mi-am ondulat parul! Oops! Pe vremea aceea nu erau placi sau alte perii electrice cu care îţi puteai aranja părul, asa că dupa ce că emoţiile erau mari, bigudiurile rigide aproape că nu m-au lăsat sa dorm toată noaptea! Noroc cu admosfera festivă şi cu diriginta care era profesoară de desen şi care a înţeles „modul meu artistic de a mă exprima" în prima zi de liceu, altfel riscam o nota mai mică la purtare! Si uite aşa, pentru ea am rămas "Micky-duţă"! Cât de dragă mi-a fost acea femeie! Iar acum, când mă gândesc cât de repede au trecut toate aceste „condimente" ale adolescenţei îmi dau seama că trebuia să profit la maxim de acei ani, pentru că nu se vor mai întoarce niciodata, din păcate...

Astăzi nu am citate favorite, dar am o poezie a lui Bacovia (poetul preferat din zilele de melancolie ale liceului! :)) care ma inspirat să fac această postare! Succes la scoală dragi liceeni, aceştia chiar sunt cei mai frumoşi ani! :)
 
 

Liceu
 

Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele -
Pedanţi profesori
Şi examene grele...
Şi azi mă-nfiori
Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele!

Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare -
Azi nu mai sunt eu
Şi mintea mă doare...
Nimic nu mai vreu -
Liceu, - cimitir
Cu lungi coridoare...

Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele -
În lume m-ai dat
În vâltorile grele,
Atât de blazat...
Liceu, - cimitir
Al tinereţii mele!
 
Serialul "Citate favorite",  are sloganul "Click&Comment Monday" !

 

Saturday, 9 September 2017

O zi la mare

Asa cum m-am plans si în postarile trecute, vara nu prea a fost vara pe aici pe la mine. Daca iunie a început cu temperaturi ridicate si noi am crezut ca 'ne vom topi de caldura' situatia sa schimbat din a doua jumatate a lunii iulie si asa a ramas ... Dar, cum sa treaca vara si sa nu ne înmuiem macar varfurile de la 'toes' în apa marii? Nu se poate ... Asa ca înr-o zi mai senina, chiar daca nu era calduroasa, adica asa la 22 de grade, ne-am luat tricicleta si am plecat la mare!


Ce diferenta! Intr-o zi torida de vara si mai ales ca noi am plecaseram tarziu de acasa, trebuia sa fie parcarea plina, Ca sa parcam tricicleta. pe o asa zi cred ca trebuia sa iesim în afara localitatii Kijkduin, în apropiere de Den Haag (Haga) ptr ca acolo am fost. Dar acum erau locuri de parcare destule, asa ca am reusit foarte repede sa parcam si ne-am îndreptat încet spre mare.


Pe bulevardul care duce la faleza marii sunt blocuri si spre surprinderea mea am vazut un afis: Cautam vecini noi! Erau apartamente de închiriat! Chiar mi-ar place sa stau acolo, aproape de mare, dar numai pe perioada verii, ptr ca iarna cred ca este foarte multa umezeala si fffrrriiiggggg!!!!
 
Nici bicicletele nu lipseau erau chiar foarte prezente, ca sa zic asa. Mai tarziu am înteles de ce...

Primul lucru care l-am vazut au fost desigur, pescarusii. Cei care sunt pe aici pe la mine sunt de o talie mai mica fata de cei de la mare. Ne-am oprit sa mancam o portie de 'fish & chips' ca de ... asa e la mare si ce sa vezi? Ne-am 'batut' cu pescarusii pe portia de mancare! Erau cu adrevarat dependenti de cartofii prajiti!


Dunele de nisip sunt frumoase, dar nu sa le bati încaltat cu pantofi. La fel si plaja! Nisipul fin era umed de atata ploaie, pe plaje mai erau ceva persoane care erau dezbracate, dar cred ca numai de fandoseala ptr ca era racoare afara.

Imi place grozav de mult sa stau sa ascult cum se sparg valurile si anul acesta placerea a fost si mai mare ptr ca sufla oarecum si vantul ... o combinatie care îti da fiori! Fotografiata dintr-un unghi, marea devenise argintie si din alt unghi, începuse sa se întunece sa devina gri. Cata magie avem pe frumoasa noastra planeta si uneori nu suntem în stare sa o apreciem!


 
 
Cand ne-am întors înapoi la masina în chioscul de pe promenada era o formatie care canta si era plin de ... batranei, asa ca noi care cantau si dansau si se distrau! De aceea erau asa multe biciclete .... :))

Daca mi-am bagat varfurile de la 'toes' în apa marii?!! Nu, spre regretul meu, doar degetele de la mana! :) Dar am respirat aerul sarat al marii ! Yuhu! Freedom!!!


 

Saturday, 2 September 2017

Let the weekend begin!

 
Voi avea un weekend mai lung! Paaarty!!!
I'm back in a blink !
happy birthday to you!!!
 
☀️💃♥🎶
 
p.s. imaginea este de pe Pinterest !

UPDATE!

sursa